Tehnologiile de comunicații mobile sunt în continuă evoluție. Pentru a putea oferi clienților servicii competitive, operatorii celulari se străduiesc să utilizeze cele mai noi progrese în acest domeniu. Cea mai promițătoare direcție de astăzi este punerea în funcțiune a rețelelor 4G.
Clasa 4G include astăzi rețele de comunicații mobile create pe baza tehnologiilor de a patra generație. Acestea se caracterizează prin viteza mare de schimb de informații, precum și o calitate îmbunătățită a comunicării vocale. Spre deosebire de 3G, rețelele din această clasă folosesc doar protocoale de transfer de date de pachete (IPv4, IPv6). Rata de schimb este de peste 100 Mbps pentru abonații la telefonie mobilă și peste 1 Gbps pentru abonații fixi. Transmisia vocală în rețelele 4G se realizează prin VoIP. În prezent există două tehnologii recunoscute ca îndeplinind toate cerințele rețelelor 4G. Acestea sunt LTE-Advanced și WiMAX (WirelessMANAdvanced).
Dezvoltarea tehnologiei LTE, care este prototipul LTE-Advanced, a fost începută în 2000 de Hewlett-Packard și NTT DoCoMo. Această direcție a fost promițătoare, deoarece chiar și rețelele din a treia generație începeau să câștige popularitate. Tehnologia a început să îndeplinească cerințele 4G doar prin cea de-a zecea versiune. Cu toate acestea, deoarece acest standard ar putea fi aplicat în rețelele mobile existente, a început să beneficieze de sprijinul operatorilor celulari. Prima rețea bazată pe LTE-Advanced a fost lansată oficial în decembrie 2009 în orașele Stockholm și Oslo.
Tehnologia WiMAX este o evoluție a standardului de transmisie de date fără fir Wi-Fi. Acesta este dezvoltat de Forumul WiMAX, înființat în 2001. O caracteristică a WiMAX este existența diferitelor protocoale de schimb de informații pentru abonații statici și mobili. Prima rețea celulară care utilizează tehnologia WiMAX a fost lansată în decembrie 2005 în Canada.
Astăzi, rețelele 4G încep să câștige din ce în ce mai multă popularitate în întreaga lume. Cu toate acestea, implementarea lor este plină de anumite dificultăți. Unul dintre ele este că undele radio de înaltă frecvență utilizate în aceste rețele sunt extrem de slabe la pătrunderea clădirilor urbane. Prin urmare (comparativ cu 3G), sunt necesare multe alte stații de bază pentru a oferi o acoperire de calitate.
